Stiri Interne

Patricia de la Amadeus a petrecut Paștele în casa veche de 120 de ani și la călărie în codrii Buzăului

Scris de Alexandru Manea

Patricia Cimpoiașu, frumoasa artistă din trupa Amadeus, a petrecut Paștele într-un mod cu totul special. Vedeta a sărbătorit Învierea Domnului alături de familie în satul unde locuiesc bunicii ei, lângă Buzău, în case construite în urmă cu 120 de ani și conservate într-un mod impresionant, locuințe încă funcționale, de o frumusețe aparte.

Patricia de la Amadeus a petrecut Paștele în casa veche de 120 de ani și la călărie în codrii Buzăului

Este vorba de satul Plăvatu, comuna Mânzălești, acolo unde artista merge frecvent pentru a se bucura de atmosfera atemporală.

Acolo a pregătit alături de rude preparatele tradiționale pentru masa de Paști. A vopsit și a încondeiat ouă după o rețetă străveche, folosind foi de ceapă și diverse frunze care oferă culoare și diverse imprimeuri ouălor, înlocuind astfel vopselurile cu chimicale din comerț. La capitolul gastronomie, Patricia și-a ajutat părinții și bunicii la frământatul cozonacilor, după o rețetă locală străveche, au preparat drob, pască dar și o serie de mâncăruri vegetariene.

În ziua de Paști, după slujba de dimineață de la biserică, Patricia a făcut echitație, călărind prin pădurile din apropiere caii din herghelia de acolo.

„Casele din Plăvatu au peste 120 de ani. Părintii mei le-au consolidat și le-au salvat. Cu același spirit autentic au adunat toate valorile timpului în gospodăria noastră.

Vacanțele de vară ni le petreceam aici, departe de părinți, de asfalt și de gumele Turbo. Ne purta mamaie pe toate coclaurile și ne învăța tot felul de lucruri interesante.

Ne învăța cum să le dam animalelor de mâncare… Pentru rațe, amestecam cu mălai tocătura din urzici într-un gavan de lemn, pentru găini și curci curățam știuletii de porumb și tot așa. Ne ajuta să ne spălăm hăinuțele în ligheanul de tablă și să le frecăm bine cu săpun de casă. Ne simțeam foarte responsabili atunci când venea uliul și trebuia să îl speriem într-un anumit fel. Aveam impresia că oricând ne poate fura câte o găină din fața ochilor.

Iar, în bucătăria de vară, ne învăța cum să tăiem cu grijă prăjitura turnată de vișine… Hmmm… Încă am toate aceste mirosuri impregnate în memorie.

Tataie ne arăta cum se tund oile, ne învăța să dăm cu coasa și să întoarcem apoi fânul. Ne învăța cum se taie lemnele mai groase pentru foc și cum se face țuica. Era panică atunci când ne punea să reglăm televizorul de la cele 3 butoane/rotițe… Mergea foarte greu fiind televizor vechi, cu lampa. Abia prindea TVR-ul, unde ne uitam ziua la Telenciclopedia, iar seara la spectacole de muzică populară. Sunt amintirile pe care nu le voi uita niciodată și le voi împărtăși, la rândul meu, copiilor și nepoților mei”, a scris Patricia Cimpoiașu pe blogul ei, www.patriciacello.ro.

Patricia Cimpoiașu este una din cele patru artiste ale trupei Amadeus, formația românească cu cel mai mare succes pe plan internațional, grație proiectelor și a concertelor pe care le susțin în toate colțurile lumii. Frumoasa artistă, care cântă la violoncel, este pasionată de sport, urmând mai multe discipline: de la fitness și echitație, până la wakeboard, surf, snowboard ori ski.

Pe blogul ei, www.patriciacello, artista scrie despre cele mai noi și mai interesante modalități de a face mișcare și de a avea un stil de viață sănătos, venind cu sfaturi în acest sens pentru cei care doresc să urmeze aceste pasiuni.

Despre autor

Alexandru Manea

Scrie un comentariu