Evenimente

Media Music Awards are loc la București în 3 octombrie 2017

Scris de Alexandru Manea

Gala Media Music Awards, singurele premii muzicale din România bazate pe monitorizările reale radio – tv ale industriei broadcast, va avea loc anul acesta, în premieră, la București. După cinci ediții anuale organizate în Sibiu, anul acesta a venit rândul capitalei să devină punctul zero al industriei muzicale autohtone.

Media Music Awards are loc la București în 3 octombrie 2017
ParkLake Edition

Astfel, cei mai de succes artiști din România vor fi prezenți în seara de 3 octombrie la gala desfășurată, de această dată, într-o locație cu totul inedită: în centrul comercial ParkLake, situat in strada Liviu Rebreanu nr 4 , zona ParkLake Garden, intarea dinspre parcul Titan.

Pe Green Carpet vor sosi nume celebre, artiști care au dominat topurile în ultimul an, precum și multe vedete din showbiz-ul autohton, publicul având astfel ocazia să îi vadă pe viu pe cei pe care îi urmăresc doar la televizor sau pe rețelele de socializare.

În cadrul galei Media Music Awards vor fi premiați artiștii care au avut cele mai multe difuzări radio TV și vizualizări pe YouTube, pe baza statisticilor Media Forest, compania care identifica si monitorizează în timp real aparițiile radio si TV. Astfel, premiile reflectă succesul real al artiștilor români și sunt acordate pe criterii echidistante și transparente.

La edițiile precedente Media Music Awards au participat cei mai în vogă artiști, precum Andra, Smiley, Delia, Holograf, Voltaj, Carla’s Dreams, Connect-R, Alina Eremia, Lora, Feli, Faydee, Dorian Popa, Lidia Buble, Amira, Akcent, What’s Up, Vescan, Jo, Randi, Amna, Robert Toma, Mihail, Corina, Deep Central, Anda Adam, Dj Sava, Maxim, Guess Who, Sore, Puya, Voltaj , Elena Gheorghe, Alex Velea, Antonia, Andreea Bălan, Ami, Nicole Cherry, Melina, Grasu XXL, Naguale, Kaira, Nicoleta Nuca, Lariss, Bere Gratis, Jo, Randy, Uddy, Nadir și mulți alții.

Ediția de anul trecut a fost urmărită de 40.000 de spectatori, 500.000 de telespectatori și 450.000 de online viewers.

Despre autor

Alexandru Manea

Scrie un comentariu

*